Stomatologia modernă oferă soluții tot mai eficiente pentru a salva chiar și dinții afectați sever, atâta vreme cât tratamentul este început la timp. Tehnicile actuale permit refacerea structurii dentare și restabilirea funcției fără a apela la extracție.
Există însă situații în care, în ciuda tuturor intervențiilor posibile, dintele nu mai poate fi menținut pe arcadă, iar extracția devine cea mai sigură și mai sănătoasă opțiune pentru pacient.
În continuare, sunt prezentate situațiile în care merită depuse eforturi pentru salvarea unui dinte și cele în care extracția este recomandată pentru protejarea sănătății generale orale.
De ce este atât de important să păstrăm dinții naturali?
Dinții au un rol mult mai complex decât simpla completare a unui zâmbet frumos. Ei sunt esențiali pentru mestecarea corectă a alimentelor, pentru menținerea unei mușcături echilibrate și pentru prevenirea atrofiei oaselor maxilare.
Chiar și pierderea unui singur dinte poate declanșa un lanț de modificări în întreaga cavitate orală, iar efectele se amplifică pe măsură ce lipsesc mai mulți dinți. Dinții din jur încep să migreze în spațiul liber, mușcătura se dezechilibrează, iar mestecarea devine tot mai dificilă. În timp, pot apărea schimbări estetice, iar structura facială își poate pierde armonia.
Pe lângă toate acestea, osul maxilar începe să se atrofieze treptat în zona în care dintele lipsește, ceea ce complică viitoarele tratamente — de la implanturi până la anumite tipuri de proteze.
Păstrarea dinților naturali, ori de câte ori este posibil, rămâne cea mai bună investiție în sănătatea orală pe termen lung.
Când poate fi salvat un dinte?
Un dinte are șanse foarte bune de a fi păstrat dacă este tratat la timp. Iată în ce situații tratamentele conservatoare pot funcționa:
- Când caria este superficială sau medie. Dacă leziunea nu a ajuns la rădăcină și nu a afectat pulpa, dintele poate fi tratat prin curățarea țesutului afectat și aplicarea unei plombe. Această intervenție restabilește rapid funcția normală și previne apariția unor carii noi.
- Când pulpa este inflamată, dar rădăcina poate fi salvată. Dacă infecția a pătruns în interiorul dintelui, tratamentul de canal (endodontic) îndepărtează țesutul infectat, dezinfectează canalul radicular și păstrează structura sănătoasă rămasă. Astfel, se previn durerea, abcesul și alte complicații.
- Când coroana dentară este sever afectată. Dacă mare parte din suprafața vizibilă a dintelui este distrusă, medicul poate recomanda aplicarea unei coroane artificiale. Aceasta reface atât estetica, cât și funcția de masticație și protejează dintele împotriva viitoarelor fracturi.
- Când coroana dentară este distrusă, dar rădăcina este solidă. În astfel de cazuri, se poate construi o fundație internă – un stâlp sau un miez – pe care se fixează ulterior o coroană artificială. Această soluție permite restaurarea unui dinte care altfel ar părea „pierdut”.
- Mobilitate redusă. Dacă dintele nu prezintă o mobilitate avansată, există șanse mari ca tratamentele de consolidare – precum igienizarea profundă, tratamentele parodontale și eventual imobilizarea dentară – să restabilească stabilitatea sa în timp.
- Prezența unei infecții care poate fi tratată endodontic. Chiar dacă pulpa este infectată sau există un abces, tratamentul de canal permite îndepărtarea infecției, curățarea rădăcinii și sigilarea corectă, salvând astfel dintele și prevenind recidiva.
- Boala parodontală în stadii incipiente. În fazele timpurii ale parodontitei, când retracția gingivală și pierderea osoasă sunt minime, tratamentele parodontale neinvazive — precum detartrajul subgingival, chiuretajul în câmp închis și terapia antiseptică — pot opri evoluția bolii și pot păstra dintele pe arcadă pentru mulți ani.
Când este necesar să fie extras un dinte?
- Când deteriorarea ajunge până la rădăcină sau dintele se fracturează în mai multe fragmente.
În astfel de situații, reconstrucția nu mai este posibilă. Încercările de a-l salva pot duce la infecții persistente, inflamații și dureri repetate. - În caz de parodontită avansată sau infecții profunde.
Dacă boala s-a extins prea mult și țesutul de susținere este afectat sever, extracția poate preveni complicații precum afectarea dinților vecini sau pierderea osoasă accelerată. - Atunci când dintele devine mobil din cauza bolii parodontale.
Mobilitatea severă indică pierdere de suport osos. Îndepărtarea dintelui reduce disconfortul și previne agravarea inflamației gingivale. - În context ortodontic.
Uneori, extracția este necesară pentru a corecta înghesuirea dentară sau pentru a permite alinierea corectă a dinților în timpul tratamentului ortodontic.
Cum se ia decizia corectă privind salvarea sau extracția unui dinte
Decizia de a salva sau de a extrage un dinte trebuie luată cu grijă. O consultație detaliată este esențială pentru a evalua starea dintelui, a rădăcinii și a țesuturilor înconjurătoare. Aceasta poate include examinări clinice amănunțite, radiografii sau tomografii computerizate, care oferă informații precise despre deteriorările interne, infecții sau afectarea osului.
Medicul dentist va lua în considerare și starea generală de sănătate a pacientului, eventualele boli cronice și stilul de viață, pentru a determina cea mai sigură și eficientă opțiune. Dacă dintele poate fi salvat – de exemplu, atunci când nu prezintă mobilitate mare, infecția poate fi tratată endodontic sau boala parodontală este în stadii inițiale – tratamentele conservatoare ar trebui să fie întotdeauna prioritare.
Extracția trebuie să fie o măsură de ultimă instanță, deoarece impactul asupra funcției masticatorii, esteticii zâmbetului și, în unele cazuri, asupra formei feței poate fi semnificativ. Alegerea corectă între salvarea și extracția unui dinte se bazează pe evaluarea atentă a avantajelor și riscurilor, iar consultul unui specialist asigură că decizia luată aduce beneficii reale pe termen lung.
Este important de reținut că există situații în care extracția este recomandată imediat, dar și contraindicații care fac necesară o examinare de specialitate înainte de a lua orice decizie.
