O punte dentară este o structură protetică formată din coroane conectate între ele, având rolul de a înlocui dinții lipsă. Acestea sunt instalate și fixate pe implanturi dentare sau pe dinții naturali, având nevoie de cel puțin două elemente de susținere, în funcție de numărul de dinți pierduți.
Când este recomandată o punte dentară?
Dacă lipsesc mai mulți dinți consecutiv, soluția adecvată pentru restaurarea acestora este montarea de implanturi dentare care să susțină o punte. Această metodă de protezare pe implanturi este utilizată în cazurile în care sunt absenți doi sau mai mulți dinți la rând și poate fi aplicată în orice zonă a maxilarului, fie în regiunile frontale, fie în cele laterale.
Numărul de implanturi dentare ce urmează a fi inserate este determinat de medicul stomatolog, în funcție de mai mulți factori, inclusiv:
- Numărul de dinți lipsă. Cu cât sunt mai mulți dinți absenți, cu atât este mai probabil să fie necesare mai multe implanturi pentru a susține o punte.
- Starea țesutului osos. Integritatea și densitatea osului în zona de implantare sunt esențiale pentru succesul tratamentului. Dacă osul este compromis, poate fi necesară o procedură de augmentare osoasă înainte de inserarea implanturilor.
Puntea dentară susținută de implanturi și dinți naturali
O întrebare frecventă este dacă se poate instala o punte dentară care să se sprijine pe un implant pe o parte și pe un dinte natural pe cealaltă parte. Răspunsul unui specialist calificat și cu experiență este clar: nu.
Acest tip de suport mixt poate duce la complicații, deoarece implantul și dintele natural nu au aceleași caracteristici de stabilitate și elasticitate. Prin urmare, este recomandat să se utilizeze un suport uniform, fie pe implanturi, fie pe dinți naturali, pentru a asigura o funcționare optimă și durabilă a lucrării protetice.
Ce se întâmplă dacă puntea se sprijină pe un implant și pe dintele natural?
Dacă o punte dentară se sprijină pe un implant și pe un dinte natural, apar diferențe majore în modul în care acestea răspund la forțele masticatorii, care pot duce la probleme semnificative:
1. Afectarea structurii punții dentare
- Implantul dentar este fixat rigid în os prin procesul de osteointegrare și nu are mobilitate, ceea ce înseamnă că rămâne ferm în timpul masticației.
- Dintele natural are o mobilitate fiziologică datorată ligamentului parodontal. Acest ligament funcționează ca un amortizor, permițându-i dintelui să se deplaseze ușor sub presiune.
Rezultatul acestor diferențe:
- Microdeformare constantă. În timpul masticației, dintele natural se mișcă ușor, dar implantul rămâne imobil. Această diferență în mobilitate duce la tensiune continuă asupra punții.
- Decimentarea cimentului de fixare. Aceste microdeformări frecvente pot cauza slăbirea cimentului care fixează puntea, ceea ce va duce la instabilitatea acesteia, și chiar desprinderea acesteia.
- Fisuri și spargere. În timp, tensiunea constantă pe punte va provoca apariția de fisuri și poate duce la spargerea completă a structurii protetice.
2. Complicații pentru implant
Când o punte dentară este sprijinită atât pe un dinte natural, cât și pe un implant, apar riscuri majore pentru implantul dentar:
- Sarcina mare asupra implantului: Implantul este rigid și nu dispune de ligamente care să absoarbă șocurile, cum se întâmplă la un dinte natural. În consecință, toată forța masticatorie (de exemplu, când mestecăm alimente dure, cum ar fi nucile) este preluată direct de implant, ceea ce poate pune o presiune excesivă pe acesta.
- Transfer de micromobilitate: Dintele natural are o anumită mișcare datorită ligamentului parodontal, iar această micromobilitate poate fi transferată la implant prin intermediul punții. Aceasta nu este benefică pentru implant, deoarece el este conceput să fie static.
Consecințele acestei suprasolicitări:
- Periimplantită. Acest transfer constant de mișcare și sarcină poate irita țesuturile moi din jurul implantului, ducând la inflamație, cunoscută sub numele de periimplantită. Aceasta este o afecțiune severă care poate provoca infecție și deteriorarea osului din jurul implantului.
- Slăbirea și pierderea implantului. Dacă periimplantita nu este tratată, ea poate avansa până la punctul în care implantul începe să se slăbească și, în cele din urmă, să fie respins de organism, ceea ce duce la pierderea sa completă.
Astfel, sprijinirea unei punți pe un implant și un dinte natural poate genera complicații grave pentru implant, afectând stabilitatea și durata de viață a acestuia.
3. Complicații pentru dintele natural
Când o punte dentară este sprijinită atât pe un dinte natural, cât și pe un implant, apar riscuri și pentru dintele natural:
- Suprasolicitarea țesuturilor parodontale. Din cauza diferenței de mobilitate dintre implant și dinte, ligamentele parodontale ale dintelui natural sunt expuse la o sarcină suplimentară. Aceste ligamente, care funcționează ca amortizoare naturale pentru dinte, sunt forțate să suporte o dinamică de sarcină inegală și constantă.
- Inflamația parodonțiului. Presiunea constantă și neuniformă asupra dintelui poate provoca inflamații ale țesuturilor parodontale (gingiile și ligamentele ce susțin dintele). Aceasta poate evolua către boli parodontale grave, cum ar fi parodontoza.
Consecințele acestor complicații:
- Distrugerea parodonțiului. Inflamația constantă poate duce la deteriorarea sau distrugerea parodonțiului, slăbind structura de susținere a dintelui.
- Mobilitatea dintelui. Pe măsură ce parodonțiul se degradează, dintele începe să devină mobil, pierzându-și capacitatea de a rămâne stabil și funcțional.
- Pierderea dintelui. În cazurile severe, dintele își poate pierde complet funcția de susținere și poate cădea, ceea ce duce la necesitatea extracției și a înlocuirii sale.
Sprijinirea unei punți dentare pe un dinte natural și un implant crește semnificativ riscul de complicații pentru dintele natural, ceea ce poate duce la pierderea acestuia.
Există excepții?
Este extrem de rar să găsești cazuri când medicul alege se recurgă la soluția de a combina un implant și un dinte natural pentru susținerea unei punți dentare. În astfel de cazuri, această decizie se ia doar ca ultimă soluție, atunci când toate celelalte opțiuni sunt imposibile sau inadecvate. De obicei, se alege acest compromis doar atunci când riscurile altor soluții depășesc potențialele complicații asociate cu această metodă.
Totuși, chiar și în aceste cazuri rare, medicul stomatolog va analiza și lua măsuri suplimentare pentru a reduce riscurile. De exemplu:
- Alegerea materialelor de înaltă calitate pentru a reduce riscul de deformare și fractură.
- Monitorizarea atentă și frecventă a pacientului pentru a preveni apariția complicațiilor atât la nivelul implantului, cât și al dintelui natural.
Deși este o soluție rară și cu riscuri, în anumite situații clinice poate fi singura opțiune viabilă. Totuși, chiar și în aceste cazuri, punțile susținute exclusiv de implanturi sunt în general preferabile pentru a asigura o stabilitate pe termen lung și a minimiza complicațiile.
