Mobilitatea dentară: cauze și metode de tratament

Mobilitatea dentară reprezintă mișcarea pe care o au sau o capătă dinții în interiorul alveolei dentare. Există două tipuri de mobilitate dentară – fiziologică (naturală) și patologică.

Mobilitatea fiziologică se referă la mișcările naturale reduse pe care toți dinții le prezintă, chiar și cei perfect sănătoși, atunci când asupra lor acționează o forță. Gradul mobilității fiziologice poate varia de la o persoană la alta, de la un dinte la altul, și chiar în funcție de momentul din zi în care se măsoară. De exemplu, mobilitatea dentară fiziologică este mai mare dimineața deoarece datorită lipsei contactelor ocluzale în cursul somnului dinții “erup” ușor din alveole. Ea se diminuează progresiv, pe parcursul zilei, datorită masticației. De asemenea, dinții cu o singură rădăcină au un grad de mobilitate mai ridicat decât cei cu rădăcini multiple.

Mobilitatea dentară patologică se referă la mobilitatea care depășește limitele considerate fiziologice, și apare în urma unor traumatisme dentare puternice și/sau repetate, și în cursul evoluției bolii parodontale. Practic toți factorii implicați în apariția și dezvoltarea bolii parodontale sunt factori de risc și în cazul mobilității dentare. De asemenea, malocluzia sau bruxismul pot contribui la apariția mobilității. 

Mobilitate patologică trebuie detectată și tratată prompt, deoarece poate duce la pierderea dinților în stadiile avansate ale bolii.

De ce încep să se miște dinții?

Cea mai frecventă cauză a mobilității dentare o reprezintă boala parodontală. Aceasta debutează ca o infecție bacteriană care, în lipsa unui tratament adecvat, poate distruge toate componentele sistemului de menținere a dintelui în alveolă. În cazurile grave se poate ajunge chiar la pierderea dinților.

Mobilitatea patologică a dinților poate fi însă favorizată de diverși factori, printre care se numără:

1. Malocluzii. O potrivire incorectă a dinților în mușcătură poate exercita presiuni inegale asupra acestora, conducând la mobilitatea dinților.
2. Malpoziții. Alinierea incorectă a dinților pe arcadă contribuie la apariția mobilității dentare,  fie că vorbim despre înghesuiri sau spațieri dentare, sau despre rotiri sau poziționări incorecte ale anumitor dinți pe arcadă.
3. Trauma ocluzală. Frecvent, mobilitatea dentară apare din cauza traumei ocluzale. Trauma ocluzală este provocată de contacte imperfecte ale dinților, care exercită forțe masticatorii foarte puternice asupra dinților afectați. În timp, aceste forțe duc la demineralizarea osului și la afectarea ligamentelor parodontale care susțin dintele în alveolă.
   Trauma ocluzală poate fi rezultatul unor poziții incorecte ale dinților, a bruxismului, a unor lucrări dentare incorecte, a unor obturații dentare în exces, etc.
4. Leziuni (traumatisme, luxații). Traumatismele sau loviturile puternice pot afecta țesuturile parodontale și pot provoca mobilizarea dinților.
5. Obiceiuri proaste. Obiceiurile precum mestecarea obiectelor dure sau utilizarea excesivă a dinților pentru deschiderea ambalajelor pot duce la mobilitatea dentară.
6. Fumatul. Fumatul poate afecta circulația sângelui în gingii și poate reduce capacitatea organismului de a se vindeca, crescând riscul de mobilitate dentară.
7. Patologii ale glandei tiroide. Anumite afecțiuni ale glandei tiroide pot afecta țesuturile parodontale și pot contribui la mobilitatea dinților.
8. Modificări legate de vârstă. Pe măsură ce îmbătrânim, țesuturile gingivale și parodontale suferă modificări care pot contribui la mobilitatea dentară. 
9. Dezechilibre hormonale. Dezechilibrele hormonale, cum ar fi cele întâlnit în timpul sarcinii sau în timpul menopauzei, pot, de asemenea, să favorizeze mobilitatea dentară. Același lucru se poate întâmpla pe parcursul ciclului menstrual sau în urma folosirii contraceptivelor. 
10. Deficit de vitamine și microelemente. Un aport inadecvat de nutrienți esențiali poate afecta sănătatea țesuturilor parodontale și poate contribui la mobilitatea dentară.
11. Chist maxilar și fractura rădăcinii dintelui. Aceste condiții patologice pot afecta direct integritatea dinților și pot duce la mobilitatea acestora.
12. Cresterea spatiilor dintre dinti: Spațiile goale între dinți pot duce la mobilitatea acestora. Aceste spații pot apărea din cauza pierderii unui dinte, a retracției gingivale sau a problemelor ortodontice.

Mobilitatea dentară patologică poate să apară și în urma tratamentelor ortodontice, sau în urma unor intervenții chirurgicale dar, în acest caz, dispare în scurt timp pe masură ce zona operatorie se reface.

Mobilitatea dinților mai poate fi întâlnită și la pacienții cu osteoporoză, osteomielită sau cu diverse procese tumorale la nivelul cavității orale.

Este important să se abordeze prompt și să se trateze cauzele mobilității dentare pentru a preveni complicațiile și pierderea dinților.

Diagnosticul mobilității dentare

Pentru a identifica un dinte mobil, nu sunt necesare măsuri speciale de diagnosticare. Pacientul însuși poate simți în mod clar mobilitatea dintelui în timp ce mănâncă, când atinge dintele cu degetul sau când apasă cu limba. Totuși, este important să consultați un medic parodontolog pentru a evalua în mod adecvat starea țesuturilor moi și dure și pentru a prescrie tratamentul corect.

În timpul examinării, medicul evaluează starea gingiilor și a țesuturilor parodontale, evidențiind prezența sângerării și a proceselor inflamatorii și infecțioase. De asemenea, se determină adâncimea pungilor parodontale și nivelul de atrofie a țesuturilor parodontale, precum și gradul mobilității dentare.

Pentru a completa evaluarea, se recomandă și efectuarea unor investigații imagistice, cum ar fi radiografia panoramică sau tomografia computerizată. Radiografia este utilă pentru detectarea leziunilor și a proceselor distructive în țesuturile dure ale dintelui și pentru a exclude sursa de infecție în zona vârfului rădăcinii dintelui. Tomografia computerizată oferă cea mai completă imagine a aparatului dento-facial, oferind medicului o perspectivă detaliată asupra afecțiunii.

Combinația dintre examinarea clinică și investigațiile imagistice ajută medicul să stabilească un diagnostic precis și să elaboreze un plan de tratament adecvat pentru mobilitatea dentară.

Ce alte semne și simptome pot însoți mobilitatea dentară?

Respirația urât mirositoare constantă. Acest lucru poate fi cauzat de acumularea plăcii bacteriene și a resturilor alimentare în spațiile dintre dinți sau sub gingii, care pot fi dificil de curățat din cauza mobilității dentare. De asemenea, poate fi un semn al unei infecții parodontale sau al altor afecțiuni orale.

Înroșirea gingiilor. Inflamația gingiilor poate să apară în jurul dinților mobili din cauza acumulării de placă bacteriană și a iritației constante. Acest lucru poate agrava mobilitatea dentară și poate indica o afecțiune gingivală, precum gingivita sau parodontoza.

Sensibilitate la frig și căldură. Dinții mobili pot deveni mai sensibili la temperaturi extreme din cauza expunerii rădăcinilor dentare sau a deteriorării smalțului. Acest lucru poate provoca disconfort la consumul de alimente și băuturi calde sau reci.

Sângerarea gingiilor la periaj. Sângerarea gingiilor poate fi un semn de inflamație gingivală sau a unei afecțiuni parodontale. Mobilitatea dinților poate face curățarea adecvată mai dificilă, ceea ce poate agrava sângerarea gingiilor.

Dificultatea de a mânca. Mobilitatea dentară poate face ca mestecarea să devină incomodă sau dureroasă, mai ales în timpul consumului de alimente dure sau tari.

Adâncirea pungilor parodontale cu acumularea de alimente. Pungile parodontale adâncite pot acumula placă bacteriană și resturi alimentare, ceea ce poate agrava inflamația și poate contribui la mobilitatea dentară.

Metode de tratament pentru mobilitatea dentară

Tratamentul mobilității dentare se concentrează pe eliminarea cauzei principale care a dus la slăbirea aparatului ligamentar și îmbunătățirea sănătății generale a sistemului dentar. Este important să se abordeze mobilitatea dentară printr-un plan de tratament personalizat. Metodele de tratament ale mobilității pot include:

1. Igienă orală îmbunătățită. Respectarea unei igiene orale riguroase este crucială pentru prevenirea și tratarea mobilității dentare. Curățarea regulată a dinților, folosirea corectă a aței dentare și a periuței de dinți, precum și vizitele regulate la dentist pentru curățarea profesională a dinților sunt importante pentru menținerea sănătății gingiilor și a dinților.
2. Tratamentul parodontozei. Boala parodontală este cauza cel mai des implicată în apariția mobilității dentare. Mobilitatea dinților se dezvoltă treptat, pe măsură ce boala afectează țesuturile de susținere a dinților. De aceea, este foarte important ca boala parodontală să fie descoperită și tratată cât mai timpuriu.
   
   Tratamentul bolii parodontale presupune în primul rând eliminarea plăcii bacteriene și a tartrului dentar, precum și țesuturilor parodontale infectate, prin efectuarea unor manopere riguroase de igienizare și sterilizare. În clinica Omnia Dental, acestei etape terapeutice i se acordă o importanță deosebită întrucât reprezintă baza întregului tratament.
   
   Eliminarea depunerilor din pungile parodontale este esențială pentru reducerea inflamației și îmbunătățirea sănătății gingiilor. Efectuăm sterilizare laser pentru curățarea pungilor parodontale și injecții cu plasmă în gingii pentru a normaliza nutriția țesuturilor și pentru a îmbunătăți starea lor de sănătate.
3. Îndepărtarea contactelor dentare imperfecte. Atunci când mobilitatea dentară apare în urma traumei ocluzale, tratamentul constă în identificarea și îndepărtarea contactelor dentare imperfecte. Acest lucru se poate realiza prin:
   – Înlocuirea lucrărilor protetice realizate incorect;
   – Corectarea obturațiilor dentare în exces;
   – Ajustarea ocluziei. Medicul poate folosi instrumente speciale pentru a ajusta suprafețele dentare, eliminând contactele premature. Acest proces, numit „șlefuire selectivă”, implică îndepărtarea unor cantități minime de smalț pentru a distribui forțele de mușcătură în mod egal.
   – Tratament ortodontic. În cazurile în care ocluzia nu poate fi corectată prin ajustări minore, poate fi necesar un tratament ortodontic. Aparatele dentare sau alte dispozitive ortodontice pot ajuta la realinierea dinților și corectarea mușcăturii.
4. Consultații cu alți specialiști. În unele cazuri, medicul dentist poate direcționa pacientul către alți specialiști, cum ar fi un medic endocrinolog. Acesta poate ajuta la diagnosticarea și tratarea unor afecțiuni medicale sistemice, precum diabetul, care pot afecta sănătatea orală.
5. Imobilizarea dinților cu benzi speciale. Această metodă implică utilizarea de benzi speciale din fibră de sticlă sau din alte materiale pentru a fixa și a stabiliza dinții mobili. Imobilizarea poate fi o opțiune bună în stadiile incipiente ale bolii, când mobilitatea dentară este ușoară și afectează doar un număr mic de dinți.
6. Punți dentare. În general, punțile dentare sunt o opțiune eficientă și durabilă pentru tratarea mobilității dentare în cazurile moderate, iar tratamentele adiționale, cum ar fi tratamentul de canal, pot consolida și mai mult rezultatele tratamentului.
7. Implant dentar. În cazurile mai grave sau în cazurile în care alte tratamente sunt ineficiente, extracția dinților mobili urmată de plasarea unui implant dentar poate fi necesară. Aceasta este o soluție radicală, dar foarte eficientă pentru a înlocui dinții afectați și pentru a restabili funcționalitatea și aspectul zâmbetului.