În tratamentul cu implanturi dentare, o condiție esențială pentru succes este cantitatea de os disponibilă, care trebuie să fie suficientă pentru a susține implantul.
Există însă cazuri, în care implantul dentar poate fi inserat fără a fi necesară o procedură prealabilă de adiție osoasă, chiar dacă volumul osos al pacientului este limitat.
Sunt diverse metode moderne care permit evitarea procedurii de adiție osoasă, cu condiția ca pacientul să îndeplinească anumite criterii. Aceste tehnici folosesc tehnologii avansate și soluții inovatoare pentru a se adapta la volumul osos redus existent, micșorând astfel durata tratamentului și nevoia unor intervenții suplimentare.
Metode de tratament cu implant dentar fără creșterea volumului osos
1. Utilizarea implanturilor scurte sau înguste
Pentru cazurile în care osul maxilar a pierdut din volum, utilizarea implanturilor scurte sau subțiri poate reprezenta o soluție eficientă. Aceste tipuri de implanturi sunt proiectate special pentru a compensa deficiențele de lățime sau înălțime osoasă și prezintă caracteristici unice.
- Implanturi subțiri sunt folosite când osul a pierdut din lățime. Acestea sunt mai lungi decât implanturile clasice, ceea ce le permite o mai bună ancorare în os.
- Implanturile scurte sunt indicate în cazurile de pierdere a înălțimii osoase. Acestea sunt mai late și au un design adaptat pentru a asigura stabilitatea.
Ambele variante de implanturi au un design special al filetului, conceput pentru a maximiza aderența la osul existent, chiar și în condiții limitate.
Implanturile scurte și înguste oferă o alternativă excelentă în anumite cazuri, dar nu pot înlocui adiția osoasă atunci când există o atrofie osoasă severă.
Implanturile de mici dimensiuni pot fi folosite alături de implanturi clasice sau singure, caz în care este adesea necesară inserarea unui număr mai mare de implanturi pentru a compensa dimensiunea redusă.
2. Metoda „All on 4”/„All on 6”
Această tehnică inovatoare permite restaurarea completă a danturii unui maxilar folosind doar 4 sau 6 implanturi dentare, optimizând costurile și timpul de tratament.
Metoda All-on-4 sau All-on-6 este recomandată în cazurile în care pacienții prezintă atrofie osoasă moderată sau severă în zonele laterale, dar dispun de o cantitate suficientă de os în zona frontală a maxilarului.
Această tehnică presupune inserarea a patru/șase implanturi, două dintre ele fiind plasate strategic în unghiuri specifice, pentru a evita zonele laterale și sinusurile maxilare. Această poziționare permite obținerea unei fixări stabile, chiar și în condiții de atrofie osoasă, fără a fi necesară o procedură suplimentară de adiție osoasă.
Metoda All-on-4 oferă pacienților o soluție rapidă și eficientă pentru restaurarea danturii fixe, asigurând funcționalitate și estetică optimă.
Totuși, tehnica nu este potrivită pentru pacienții care prezintă deficiență osoasă severă sau densitate osoasă redusă în zona frontală a maxilarului. Aceasta, deoarece implanturile necesită un volum și o calitate adecvată a osului pentru a asigura o fixare stabilă și o durabilitate pe termen lung.
În astfel de situații, pot fi necesare metode alternative de tratament, precum adiția osoasă sau alte tehnici avansate de implantare, care să asigure condițiile necesare pentru succesul procedurii.
3. Mini-implanturi
Mini-implanturile sunt o opțiune eficientă pentru pacienții cu atrofie osoasă severă, deoarece pot fi instalate în aproape orice os atrofiat, având capacitatea de a se fixa în straturile superficiale ale osului maxilar. Datorită dimensiunilor foarte reduse, tehnica de inserare a acetui tip de implanturi este minim invazivă, fără a necesita incizii mari sau un proces chirurgical complex.
Miniimplanturile sunt ideale pentru pacienții care utilizează proteze mobile, asigurând o fixare mai stabilă și confortabilă. Sunt folosite adesea ca o soluție temporară sau intermediară înainte de instalarea unui tratament mai permanent.
Mini-implanturile nu sunt destinate să susțină proteze fixe, deoarece nu pot rezista la sarcinile masticatorii normale, putând duce la probleme pe termen lung, cum ar fi slăbirea fixării sau deteriorarea acestora.
4. Implanturile zigomatice
Implanturile zigomatice sunt implanturi speciale, cu o lungime de 4-6 cm, care sunt instalate cu un capăt în osul zigomatic, trecând prin sinusul maxilar, și cu celălalt capăt în creasta edentată, de regulă în zona premolarilor. Acestea sunt o soluție pentru pacienții cu atrofie severă a osului sau leziuni majore ale maxilarului superior în zonele laterale. Procedura de inserare a implanturilor zigomatice este traumatizantă și, din cauza complexității și riscurilor implicate, extrem de costisitoare.
Implanturile zigomatice nu sunt recomandate în cazul în care alte metode de implantare sunt posibile, inclusiv grefarea osoasă, care poate restaura volumul osos necesar pentru implanturile tradiționale. Ele trebuie utilizate doar în cazuri extreme de atrofie severă a osului maxilar unde alte opțiuni nu sunt viabile. Dacă adiția osoasă sau alte tehnici pot fi folosite pentru a crea un volum osos suficient, acestea sunt preferate datorită riscurilor și costurilor mai scăzute.
Deși metodele fără adiție osoasă sunt posibile, ele nu sunt potrivite pentru toate cazurile. Consultarea unui specialist și realizarea investigațiilor imagistice (radiografii sau computer tomografii) sunt necesare pentru a determina cea mai bună opțiune personalizată pentru fiecare pacient.
Cum se evaluează posibilitatea inserării implanturilor dentare fără adiție osoasă?
Posibilitatea de a efectua implanturi dentare fără adiție osoasă este determinată exclusiv de medicul stomatolog, pe baza unui diagnostic detaliat realizat cu ajutorul unei tomografii computerizate. În clinica noastră, acest diagnostic se realizează folosind un tomograf 3D Planmeca ProMax® de mare precizie, care emite un nivel minim de radiație. Acest echipament avansat permite obținerea unor rezultate fiabile și precise, esențiale pentru un tratament corect.
În momentul luării deciziei, medicul va analiza următoarele criterii:
- Dimensiunile osului în înălțime și lățime.
- Densitatea și structura osoasă – sunt factori cruciali pentru stabilitatea implantului.
- Localizarea sinusurilor maxilare și a canalului mandibular – pentru a evita riscurile de compresie sau de afectare a acestor structuri.
Dacă parametrii clinici permit, vom alege să implementăm metodele de tratament care nu necesită adiție osoasă. De asemenea, scopul nostru este de a evita intervențiile chirurgicale suplimentare atunci când nu sunt necesare. Totuși, dacă intervenția de implant dentar fără adiție osoasă nu este sigură, vom recomanda soluții alternative și intervenții chirurgicale suplimentare doar atunci când sunt strict necesare, pentru a asigura un tratament sigur și eficient, personalizat în funcție de nevoile individuale ale pacientului.
Când și de ce este necesară adiția osoasă?
Pentru ca un implant dentar să fie stabil și să aibă succes pe termen lung, este esențial să existe cel puțin 2 mm de os sănătos în jurul acestuia. Această stabilitate asigură o integrare optimă a implantului și previne complicațiile ulterioare.
Grefa osoasă (sau adiția osoasă) devine necesară atunci când nu există suficient os pentru a fixa un implant dentar în siguranță. Deficitul de țesut osos apare frecvent după pierderea unui dinte, deoarece osul maxilarului nu mai primește sarcina masticatorie, iar în lipsa acesteia, începe să se atrofieze și să piardă din volum. Acest proces este similar cu atrofia musculară care apare în urma unei imobilizări pe termen lung a unui membru fracturat. Astfel, în lipsa stimulării prin masticație, osul din jurul dinților pierduți se reduce treptat, făcând uneori imposibilă fixarea unui implant fără o procedură de adiție osoasă.
Dacă se lasă „spațiul gol” pe arcadă și nu se intervine pentru a plasa un implant la scurt timp după extracția dintelui, există riscul ca osul să devină atât de subțire încât să nu mai fie suficient pentru a fixa un implant dentar. Deși este dificil de prezis exact momentul în care acest proces va deveni o problemă, la majoritatea pacienților, atrofia țesutului osos se manifestă semnificativ în primele șase luni după extracție.
Totuși, există și cazuri în care, chiar și la 5 ani de la extracția dintelui, pacientul poate avea suficient os pentru a fixa un implant. Acest lucru depinde de mai mulți factori, cum ar fi vârsta pacientului, starea generală a sănătății și modul în care a fost pierdut dintele (traumatic sau natural). De aceea, este important să se acționeze rapid atunci când se planifică un implant dentar, pentru a evita necesitatea unor proceduri suplimentare.
În unele cazuri, volumul osos este insuficient încă de la început. Acest lucru poate apărea, de exemplu, după o extracție dentară traumatică sau atunci când dintele a avut o infecție prelungită la vârful rădăcinii, care a dus treptat la distrugerea osului. De asemenea, există situații în care pacientul are în mod natural un volum osos insuficient, acest lucru fiind mai frecvent în zona laterală a maxilarului superior. În astfel de cazuri, pentru a compensa acest volum insuficient al osului, se utilizează diverse tehnologii de augmentare.
Esența reconstrucției osoase constă în următoarele etape: se face o incizie în gingie în zona unde se va plasa implantul, iar apoi se adaugă un material de grefă. Acesta poate fi un material sintetic, de origine animală sau osul propriu al pacientului, prelevat din alte zone ale maxilarului, în scopul de a recrea volumul necesar de țesut osos.
După intervenția de grefare, în mod frecvent va fi necesar un interval de 3-6 luni pentru ca osul să fuzioneze cu materialul de adiție. Abia atunci, când volumul necesar de os a fost recreat, medicul va putea plasa implantul dentar în siguranță.
Ce se întâmplă dacă pacientul refuză procedura de adiție osoasă?
❗Refuzul de a reconstrui volumul osos atunci când este necesar pentru inserarea unui implant dentar poate duce la mai multe complicații, inclusiv:
- Implantul pătrunde în sinusul maxilar. Lipsa unei cantități adecvate de os poate determina implantul să pătrundă în sinusul maxilar, ceea ce poate duce la anumite complicații.
- Afectarea nervului alveolar inferior. La maxilarul inferior, dacă implantul nu este plasat corespunzător din cauza insuficienței osoase, poate penetra canalul mandibular afectând nervul alveolar inferior, provocând dureri severe, amorțeală sau chiar paralizie temporară sau permanentă a jumătății inferioare a feței.
- Dezvoltarea periimplantitei. Lipsa unei integrări corecte în os sau instalarea unui implant într-o zonă cu insuficientă masă osoasă poate duce la inflamație a țesuturilor din jurul implantului, ceea ce poate cauza pierderea acestuia pe termen scurt (6-12 luni).
- Stabilitate slabă și pierderea implantului. Fără o fundație ososă solidă, implantul nu va fi stabil, iar riscul de respingere și pierdere a acestuia crește considerabil.
- Pierderea progresivă a țesutului osos. Implanturile plasate într-o zonă cu os insuficient pot provoca o solicitare prea mare pe țesutul osos rămas, ceea ce poate accelera atrofia osoasă și pierderea progresivă a acestuia.
De aceea, reconstrucția osoasă, când este necesară, este esențială pentru asigurarea unui tratament de succes pe termen lung.
