Sinuzita odontogenă (de cauză dentară) – cauze, simptome, tratament

Cuprins

Sinuzita odontogenă sau sinuzita de cauză dentară este o inflamație a sinusului maxilar provocată, în general, de infecții prezente la nivelul dinților din zona laterală a maxilarului superior. Dezvoltarea infecției sinusale este facilitată și de anumite intervenții efectuate în vecinatatea sinusurilor maxilare – tratamente dentare, extracții, intervenții de implant dentar și sinus lift. Fără identificarea și eliminarea cauzei, tratamentul standard de către un medic ORL-ist nu aduce rezultate.


Cauzele sinuzitei odontogene

Sinusurile maxilare sunt separate de cavitatea bucală printr-un strat osos subțire, în care sunt ancorate rădăcinile dinților laterali superiori. În 15% din cazuri, vârfurile rădăcinilor sunt localizate anatomic sub mucoasa sinusală, fără un strat osos despărțitor, ceea ce crește și mai mult riscul de apariție a sinuzitei odontogene.

Cauzele pot fi împărțite condiționat în 2 categorii:

1. Lipsa sau întârzierea tratamentului dentar

În cazul pulpitei, parodontitei, infecția din canalele dentare se răspândește încet, dar sigur, în țesutul osos din jur. Fără tratament, infecția crește, și distruge treptat septul osos, deschizând „poarta” pentru pătrunderea microflorei patogene în sinus. 

2. Erori medicale

Ca urmare a erorilor medicale, este posibilă deteriorarea mecanică a podelei sinusale. Astfel, se formează o comunicare cu sinusul, urmată de pătrunderea corpilor străini și a bacteriilor în interiorul acestuia. Reacția organismului se traduce prin dezvoltarea sinuzitei odontogene.

Cele mai frecvente erori de tratament sunt:

Tratament endodontic eșuat. În timpul tratamentului de canal, dacă nu s-a evaluat corect lungimea canalelor radiculare în timpul curățării mecanice a acestora, se poate produce astfel împingerea instrumentului și a materialului de obturație dincolo de vârful rădăcinii în lumenul sinusului.

Extracția traumatică a dinților. În urma extracțiilor complicate ale dinților laterali superiori se poate produce deschiderea accidentală a sinusului maxilar, ce poate fi însoțită de patrunderea resturilor dentare în cavitatea sinusală.

Plasarea implantului dentar în sinus. Atunci când implantul dentar este plasat în imediata vecinătate a sinusului sau chiar perforează podeaua sinusală, iar osul are o densitate redusă, implantul poate ajunge cu totul în sinusul maxilar. Pătrunderea implantului cu totul în sinus se poate produce chiar în timpul intervenției sau pe parcursul perioadei de vindecare.

Erori în intervenția de sinus lift. În absența unei evaluări riguroase, în timpul intervenției de sinus lift se poate produce perforarea membranei sinusale și pătrunderea materialului de adiție în sinus.


Cum evităm apariția sinuzitei odontogene?

Există doar două modalități de a preveni dezvoltarea sinuzitei odontogene:

  1. Tratați dinții în timp util, preveniți infecția canalelor radiculare și răspândirea inflamației dincolo de vârful rădăcinii dintelui.
  2. Apelați la clinici cu medici experimentați, cu capacitatea de a efectua un diagnostic amănunțit .


În clinica noastră, niciun tratament dentar, în special la limită cu sinusurile maxilare, nu se efectuează fără o examinare radiologică aprofundată.

Pe baza rezultatelor radiografiei dentare sau, la nevoie, a tomografiei computerizate, determinăm locația rădăcinilor, dimensiunea septului osos. Acest lucru face posibilă planificarea tratamentului, astfel încât să se evite riscurile.


Simptomele sinuzitei odontogene

Inflamația dinților se dezvoltă treptat și este cel mai adesea asimptomatică în etapele inițiale. Dacă s-a efectuat un tratament dentar, este posibil ca simptomele să nu apară imediat – totul depinde de sistemul imunitar al organismului, de reacția la corpi străini. Există cazuri în care sinuzita nu se face simțită decât după câțiva ani.

Dar mai devreme sau mai târziu, infecția se va declanșa. Simptomele sinuzitei odontogene practic nu diferă de cele din sinuzita rinogenă:

  • durere și umflături în zona sinusală;
  • congestie nazală și dificultăți de respirație;
  • secreție purulentă sau mucopurulentă;
  • dureri de cap, mai ales atunci când pacientul se apleacă înainte;
  • afectarea mirosului;
  • temperatura corpului crește până la 39 C.


Cea mai importantă caracteristică distinctivă a sinuzitei odontogene este faptul că este afectat un singur sinus, care este asociat cu durerea dinților sau cu tratamentul dentar. În acest caz, în primul rând, trebuie să rezolvați problemele dentare. De regulă, simptomele sinuzitei dispar în termen de două săptămâni de la eliminarea sursei de inflamație.


Cum se tratează sinuzita odontgenă?

Tacticile de tratament diferă în funcție de cauza sinuzitei, dar scopul este același – eliminarea sursei de infecție.

În cazul unui dinte infectat, dacă endodontul oferă un prognostic favorabil, se efectuează retratarea canalului radicular pentru a preveni răspândirea infecției în țesuturile și sinusul din jur. Dacă tratamentul planificat nu garantează rezultatele, dintele va trebui îndepărtat.

În cazul pătrunderii corpurilor străine în sinus, se efectuează o operație chirurgicală pentru a elimina sursa de infecție, țesuturile patologice și elementele care au provocat sau mențin inflamația. Când se formează o comunicare oro-sinusală, aceasta este închisă.

Medicul poate prescrie medicamente precum – antibiotice, analgezice și decongestionante. Este important să urmați recomandările medicului și să luați medicamentele pentru a evita apariția complicațiilor.