Rezecția apicală: indicații și contraindicații

Stomatologia modernă încearcă să trateze dinții și să-i păstreze pe arcadă până la ultimul. Extracția dinților este o măsură extremă.

Pentru a salva dinții în situațiile în care terapia conservatoare este neputincioasă, vin în ajutor anumite intervenții specifice. Una dintre aceste intervenții de conservare a dinților este rezecția apicală.

Ce este rezecția apicală?

Rezecția apicală este o procedură ce constă în îndepărtarea chirurgicală a focarelor de infecție din vârfului rădăcinii dintelui sau din apropierea acestuia. Se recomandă atunci când tratamentul sau retratamentul endodontic nu are succes sau nu poate fi efectuat.

În marea majoritatea a cazurilor, procedura se efectuează pe canini și incisivi, și mult mai rar pe dinții cu mai multe rădăcini. În stomatologie, operația se numește apicectomie, ceea ce înseamnă literalmente îndepărtarea vârfului rădăcinii.

Principala condiție pentru implementarea cu succes a unei astfel de operații este apelul în timp util al pacientului la dentist. În cazurile avansate, când deteriorarea osoasă are peste 1 cm în diametru, aceste operații nu au succes.

Pacienții trebuie să fie conștienți de faptul că controlul radiologic anual detectează imediat prezența chisturilor. Iar neglijarea pe termen lung a semnelor unui proces patologic duce la faptul că implementarea unei astfel de intervenții de conservare a dinților devine imposibilă și dentistului nu-i rămâne ca opțiune de tratament decât extracția dintelui.

Indicații pentru rezecția apicală

Rezecția apicală este necesară în următoarele situații:

– Prezența unei formațiuni sub forma unui chist sau a unui granulom care a afectat rădăcina. Chistul și partea afectată a rădăcinii sunt îndepărtate prin rezecție minimă.
– Nu există acces la canalul radicular. Motivul pentru o astfel de situație poate fi o obturație de calitate slabă, o anomalie congenitală, un pivot radicular, o coroană fixată pe dinte, etc. Medicul nu are de ales decât să efectueze o intervenție chirurgicală pentru a salva dintele.

Chistul este principala problemă care necesită chistectomie și rezecția vârfului rădăcinii. Este o zonă delimitată de inflamație care arată ca un sac umplut cu conținut lichid, de obicei secreție purulentă. Chistul se poate agrava și poate provoca modificări grave în starea pacientului: cefalee, ganglioni limfatici umflați, disconfort în zona dintelui în sine, etc. De asemenea, poate deveni principala cauză a răspândirii infecției la structurile din jur: sinusuri, urechi, amigdalele.

În procesul de pregătire pentru rezecția apicală, este importantă examinarea radiologică completă, deoarece intervenția este posibilă dacă există cel puțin 5 mm de țesut osos sănătos al crestei alveolare. În caz contrar, riscul de fractură osoasă în timpul accesului chirurgical este prea mare. Deoarece situația este diferită pentru fiecare pacient, medicul decide să efectueze rezecția în mod individual. El evaluează riscul procedurii, gândește asupra opțiunilor alternative și face alegerea optimă.

Când este contraindicată operația?

Trebuie înțeles faptul că, la fel ca în orice intervenție chirurgicală, există avantaje și dezavantaje, al cărei raport este evaluat de medicul dentist. Dezavantajele tratamentului prin rezecție apicală se manifestă, cel mai adesea, în cazul efectuării unei intervenții chirurgicale în prezența contraindicațiilor clinice generale obișnuite. Prin urmare, etapa inițială a examinării ar trebui să vizeze excluderea condițiilor care nu permit rezecția.

Acestea includ:
– Mobilitatea excesivă a dinților;
– Implicarea a mai mult de o treime din rădăcina dintelui în procesul patologic;
– Contact prea apropiat al rădăcinilor dintelui adiacent cu rădăcina afectată;
– Distrugerea vârfului dintelui fără posibilitatea restaurării acestuia;
– Fisuri în rădăcina dintelui afectat;
– Exacerbarea sau decompensarea bolilor cronice severe ale corpului (diabet zaharat, boli cardiace ischemice, hipertensiune, astm, etc.);
– Tulburarii de coagulare a sângelui;
– Imunodeficiențe în stadii avansate;
– Prezența unui proces canceros în organism.

Unele dintre contraindicațiile pentru rezecția apicală sunt indicații directe pentru extracția completă a dinților. O altă parte a condițiilor sunt contraindicațiile generale pentru procedurile chirurgicale în principiu. Evaluarea riscurilor are loc pentru fiecare pacient în mod individual.

Pregătirea pentru rezecție și cursul operației

Rezecția apicală se efectuează rapid, dar complexitatea generală depinde de locația dintelui afectat. Cel mai ușor este în cazul caninilor și incisivilor, iar dificultatea crește odată cu numărul de rădăcini ale dintelui. Operația este simplă și se efectuează sub anestezie locală.

Pregătirea pentru intervenție constă în dezinfectarea și sterilizarea canalelor radiculare cu antiseptice speciale și apoi realizarea obturației de canal. Procedura se efectuează cel târziu cu 2 zile înainte de rezecție, astfel încât să nu apară o reacție inflamatorie. Dacă un astfel de tratament nu este posibil, atunci se efectuează o obturație retrogradă, în aceeași ședință cu intervenția chirurgicală.

Etapele intervenției

Accesul. Medicul ajunge la rădăcina dintelui trecând prin toate straturile supraiacente. În primul rând, se face o microincizie arcuită a gingiei, expunând periostul. Apoi periostul este detașat și creasta alveolară afectată a maxilarului este expusă. Tablia osoasă din fața chistului este îndepartată cu freza (abordare clasică) sau cu instrumente cu ultrasunete (piezochirurgie), pentru a se expune chistul și partea afectată a rădăcinii. De multe ori, osul din fața chistului a fost deja distrus de catre infecție, și tăierea nu este necesară.

Îndepărtarea chistului și a vârfului rădăcinii. Rădăcina afectată este tăiată perpendicular pe axa superioară a dintelui. Este îndepărtată cu grijă prin gaura de acces împreună cu chistul și țesuturile afectate de procesul inflamator. Spațiul gol care rămâne după îndepărtare poate fi umplut cu material osteoplastic.

Suturarea plăgii. Se poate face cu fire normale ce trebuie îndepărtate de medic după perioada de vindecare, sau cu fire resorbabile. De asemenea, un pachet de gheață este aplicat pe partea afectată pentru a preveni edemul și hematoamele.

Perioada de recuperare

Rezecția apicală nu durează mai mult de o oră, iar perioada de recuperare – aproximativ 5-7 zile. Țesuturile moi sunt restabilite în prima săptămână, dar osul se vindecă timp de câteva luni. În prima zi după operație, pacientul poate fi deranjat de umflături și dureri moderate. Acestea ar trebui să scadă treptat și să dispară în prima săptămână după operație.

Recomandări după rezecția apexului rădăcinii:
– Evitarea efortului fizic excesiv în prima săptămână după operație;
– Pacientul poate mânca după 3 ore de la terminarea intervenției;
– Evitarea alimentelor și băuturilor fierbinți și reci;
– Evitarea alimentelor acre, picante, sărate, condimentate;
– Evitarea periuțelor cu peri duri;
– Urmarea tratamentului cu antibiotice într-un curs complet pentru prevenirea unui proces infecțios;
– Utilizarea soluțiilor antibacteriene pentru clătirea gurii (utilizate exclusiv conform instrucțiunilor scrise de medicul dentist);
– Examinarea radiologică pentru a evalua rezultatele operației la câteva luni după rezecție.

Pacientul și medicul nu trebuie să uite de posibilele complicații ale intervenției chirurgicale. Sarcina medicului dentist nu este numai de a preveni apariția acestora, ci și de a observa dezvoltarea unui rezultat nefavorabil în timp pentru ameliorarea sa eficientă. De obicei, în cazul unui medic cu experiență există un risc minim de a apărea complicații, dar uneori pot să apară următoarele situații:
– Deteriorarea vaselor de sânge din apropiere cu apariția sângerării;
– Infecția plăgii postoperatorii;
– Recurența formațiunilor chistice;
– Perforarea sinusului maxilar;
– Perforarea căilor nazale;
– Deteriorarea fibrelor nervoase din zona creastei alveolare;
– Formarea paresteziilor faciale.

Important! Cel mai neplăcut lucru în tratarea chisturilor este faptul că adesea astfel de procese inflamatorii cronice se dezvoltă fără simptome, fără durere și umflături. De cele mai multe ori chisturile sunt descoperite accidental la un control de rutină sau pentru o problemă la un alt dinte.

Chisturile pot atinge dimensiuni uriașe fără să provoace vreun disconfort. Deci, controlul radiologic periodic vă poate salva de multe bătăi de cap.