Rebazarea sau căptușirea protezei dentare

Pentru ca utilizarea unei proteze dentare mobile să fie cât confortabilă trebuie să existe o potrivire cât mai exactă a bazei sau feței interne a acesteia pe maxilar, fără să lezeze țesuturile moi. Dar treptat, odată cu remodelarea câmpului protetic (datorită atrofiei osoase), fixarea protezei slăbește, funcționalitatea sa scade, și apare un disconfort în timpul mesei și vorbirii. Astfel, proteza trebuie corectată și adaptată la noua situație – procedură numită rebazare sau căptușire. 

Rebazarea unei proteze presupune adăugarea de material acrilic pentru a suplini pierderea osoasă și pentru a restabili contactului precis cu gingiile. În funcție de caz, procedura poate fi efectuată direct în cabinetul stomatologic sau în laborator.

Când este necesară rebazarea protezei?

După instalarea protezei, sarcina asupra țesutului maxilar se modifică. Odată cu trecerea timpului, osul începe să se atrofieze treptat, gingiile se lasă, mușcătura începe să se schimbe. Proteza devine inconfortabilă, ocluzia este perturbată. 

Rebazarea este indicată dacă:

– proteza nu stă bine în gură, cade în timpul conversației, în timpul mesei;
– proteza lezează țesuturile moi în timpul utilizării;
– forma procesului alveolar s-a schimbat, ceea ce a cauzat instabilitatea protezei; 
– proteza are defecte structurale, s-a fracturat;
– au apărut modificări estetice neplăcute;
– a apărut o modificare atipică a înălțimii etajului inferioar al feței (chiar dacă abaterea este minimă de la parametrii inițiali).

Corecția este necesară nu numai pentru protezele mobile, ci și pentru protezele semifixe, atașate de implanturi, dacă mușcătura sau poziția protezei se schimbă.

Metode de corectare a protezei

Rebazarea protezelor parțiale sau totale mobile se realizează prin două metode:

– în cabinetul stomatologic – se practică în cazul în care sunt necesare modificări minore ale bazei protezei; are avantajul că este o metodă rapidă fiind realizată cu pacientul pe scaunul stomatologic, în cursul unei singure vizite la medic;
– în laboratorul de tehnică dentară – se realizează atunci când sunt necesare corecturi mai ample ale protezei. Sunt necesare 2 sau chiar 3 vizite la medic.

Corectarea protezei în cabinetul stomatologic

Procedura include următorii pași:
– evaluarea ocluziei și a poziției protezei;
– evaluarea adaptării bazei protezei la câmpul protetic;
– prepararea prin frezare a feței interioare a protezei, scurtarea marginilor prea lungi;
– pot fi realizate mici orificii în baza protezei, care vor ajuta la fixarea materialului adăugat;
– prepararea materialului acrilic autopolimerizabil;
– distribuția materialului acrilic fluid pe fața internă a protezei;
– plasarea protezei în gura pacientului, după care se cere pacientului să muște centrat;
– îndepărtarea protezei din gură după întărirea materialului;
– îndepărtarea excesului de material prin frezare;
– opțional, proteaza poate fi scufundată în apă fierbinte pentru a îmbunătăți aderența materialului nou adăugat;
– finisarea protezei.

Metoda clinică permite eliminarea imediată a deficiențelor, pentru a obține o potrivire perfectă a protezei la gingii. Tehnica nu este utilizată în prezența bolilor infecțioase și inflamatorii ale gingiei, sau în caz de alergie la material.

Corectarea protezei în laborator

Corectarea bazei protezei în laborator permite eliminarea defectelor mai complicate. Această metodă implica următorii pași:
– medicul evaluează starea lucrării protetice, ia amprentele arcadelor și le trimite împreuna cu proteza la laborator;
– tehnicianul va prepara fața interna a protezei și va adăuga apoi materialul acrilic conform modelului obținut pe baza amprentei primite;

Printre avantajele acestei tehnici fața de căptușirea protezei în cabinet, se numără estetica superioară și aderența maximă a materialelor. Rebazarea protezelor în laborator poate dura 2-4 zile.

Pacienții cu proteze dentare mobile sunt sfătuiți să viziteze medicul la fiecare 6 luni pentru a verifica și corecta proteza la nevoie. Acest lucru trebuie făcut în scop preventiv, deoarece, din cauza unei afectări a fixării protezei pot apărea diverse complicații, precum lezarea țesuturilor moi, accentuarea atrofiei osoase, slăbirea rapidă și pierderea dinților stâlp (în cazul cu protezelor parțiale), fisurarea și/sau fracturarea protezei, modificarea ocluziei.