Pericoronarita este inflamația țesuturilor din jurul coroanei unui dinte care erupe. În cursul erupției dintele trebuie să depășească o serie de obstacole (os, periost, țesuturi moi), până ce întreaga coroană dentară devine vizibilă pe arcadă. În timpul acestui proces îndelungat, deasupra coroanei se formează o glugă (capușon) de gingie, sub care pătrund bacterii și resturi alimentare. Ca urmare, se creează condiții favorabile pentru dezvoltarea inflamației.
Factorii predispozanți pentru dezvoltarea unei astfel de inflamații includ malocluzia, dinți de mari dimensiuni, lipsa unor muguri dentari, pierderea prematură a dinților de lapte, gingie groasă și greu de străpuns, sac dentar de consistență mai dură.
Cel mai adesea, inflamația apare la maxilarul inferior, iar dintre dinți, cel mai frecvent afectat este molarul de minte. Deoarece erupția molarilor de minte are loc mai târziu decât a celorlalți dinți permanenți, procesul nu are întotdeauna succes. Acest lucru se datorează faptului că le rămâne mai puțin spațiu liber pe arcadă. Uneori, molarii de minte erupt spre dinții vecini, spre obraji, cresc în unghi și, uneori, rămân blocați în interiorul osului.
Cauzele pericoronaritei
Trebuie amintit faptul că pericoronarita se dezvoltă după ce dintele a erupt parțial pe arcadă. Țesutul moale expune pe jumătate dintele, dar acesta nu se grăbește să iasă. Această situație este favorabilă pentru acumularea de tot felul de bacterii patogene în apropierea dintelui, ducând la infectarea gingiilor.
Placa formată după masă nu face decât să agraveze și mai mult procesul inflamator. În plus, în timpul mestecării, țesuturile moi din apropierea noului dinte sunt supuse unor traume suplimentare, în contact cu dinții antagoniști.
În același timp, gingia devine inflamată, iar măseaua de minte își pierde direcția inițială și începe să preseze dinții vecini. Astfel, are loc traumatizarea osului, dintelui vecin și țesuturilor moi, ceea ce recomandă tratamentul imediat al pericoronaritei într-un cadru clinic.
Cauzele care distorsionează procesul de erupție pot fi următoarele:
– poziția inițial incorectă a rădăcinilor noului molar;
– redirecționarea bruscă a creșterii către alți dinți;
– grosimea excesivă a gingiilor, îngreunând erupția;
– sacul dentar prezintă o îngroșare neașteptată a pereților.
Conform celor mai recente date, însă, principala cauză a tulburărilor în procesul de erupție a molarilor de minte este lipsa spațiului suficient pentru creșterea și dezvoltarea lor.
Cum să recunoaștem pericoronarita?
Durerea de la nivelul gingiilor, agravată la masticație și periaj, poate semnala apariția pericoronaritei. Gingia devine edematoasă, se observă o roșeață. Pacienții se pot plânge și de respirație urât mirositoare.
Dacă nu se acordă asistență în timp util, durerea se poate răspândi până la tâmplă, ureche și gât. Poate exista o limitare a deschiderii gurii din cauza creșterii edemului regiunii perifaringiene, umflării obrazului din partea afectată și inflamării ganglionilor limfatici regionali. Pacientul se plânge de dificultăți la înghițire, gust neplăcut în gură.
În stadiul acut al inflamației țesuturilor moi, pe lângă simptomele locale de inflamație, starea generală de sănătate se înrăutățește, temperatura corpului crește. Dacă simptomele scad spontan, procesul inflamator devine cronic.
În absența tratamentului, țesuturile moi și dure din regiunea molarului de minte, precum și zonele învecinate ale maxilarului sunt implicate în proces. În această etapă, riscul de a dezvolta complicații – flegmon și osteomielită – crește.
Dacă pacientul vizitează în mod regulat medicul dentist, problemele cu molarii de minte pot fi diagnosticate înainte de dezvoltarea inflamației țesuturilor. Dacă acești dinți nu au erupt, se recomandă o examinare radiologică sau o tomografie computerizată a maxilarelor pentru a determina prezența lor, localizarea în maxilar și interacțiunea cu rădăcinile dinților vecini.
Cum se tratează pericoronarita? Pericoronarita tratament.
Salvarea unui molar de minte este posibilă numai în stadiile incipiente ale pericoronaritei, folosind medicamente antiinflamatoare și antibacteriene, clătirea gurii cu soluții antiseptice. O metodă eficientă de terapie conservatoare este utilizarea laserului dentar.
În marea majoritate a cazurilor, însă, pentru a trata pericoronarita se recurge la intervenția chirurgicală – excizia capușonului gingival. Dentiștii aleg această metodă de tratament în cazul în care există exacerbări recurente, sindrom de durere severă și răspândirea unui proces purulent la țesuturile din jur. Excizia țesuturilor moi de deasupra coroanei reduce acumularea rezidurilor alimentare, prevenind astfel progresia procesului inflamator.
Dacă excizia gingiei nu duce la o îmbunătățire a stării pacientului, medicul poate decide să extragă molarul de minte. În cazul în care se constată că dintele erupe într-o poziție incorectă, îndepărtarea lui este cea mai bună modalitate de a evita complicațiile ulterioare.
Perioada de recuperare după extracție durează de la trei zile până la două săptămâni, în funcție de complexitatea intervenției. Dacă este necesar, medicul dentist va prescrie analgezice, terapie cu antibiotice, clătire cu antiseptice. În primele 5-7 zile zile de la extracție, se recomandă evitarea alimentelor fierbinți sau iritante, efortul fizic. Dacă după extracția dentară apar umflături, dureri, febră, trebuie neapărat să consultați medicul.
