Fiecare pacient are propria fișă medicală, în care medicii introduc date despre starea sănătății bucale, bolile anterioare și procedurile dentare efectuate. În același timp, este foarte important ca orice specialist să poată înțelege cu exactitate aceste informații. Pentru ca fiecare dinte să poată fi identificat în mod unic, medicii stomatologi folosesc un sistem special de numerotare a dinților. Este general acceptat și înțeles de orice medic. Sistemul este simplu și chiar dacă un alt medic continuă tratamentul, nu îi va fi greu să înțeleagă ce scrie în fișa dentară și la ce proceduri a fost supus pacientul.

Un alt motiv pentru care se folosesc sistemele de numerotare a dinților este faptul că detalierea excesivă a descrierii necesită mult timp. De exemplu, dacă un medic stomatolog ar face o descriere detaliată a dintelui, de exemplu, „al doilea incisiv permanent din stânga sus” în fișa dentară a unui pacient, aceasta ar fi o pierdere de timp. 


Tipurile și denumirea dinților

O persoană sănătoasă are 32 de dinți permanenți, iar un copil are 20 de dinți de lapte. Există însă cazuri în care setul de dinți nu este complet sau, dimpotrivă, există dinți în plus. 

Dinții temporari sau dinții de lapte, erup până la vârsta de 2-3 ani, iar începând cu vârsta de 5-7 ani încep să fie înlocuiți cu cei permanenți. Până la vârsta de 13 ani, există 28 de dinți permanenți, iar până la vârsta de 30 ani – 32 de dinți.

Maxilarul este format din două jumătăți – dreapta și stânga, iar dantura este simetrică. Dinții diferă în localizare, caracteristici structurale și funcții, și se împart în următoarele categorii:

– Incisivii. Au coroana turtită, o singură rădăcină, și margini subțiri și ascuțite. Rolul lor principal este de a tăia alimentele care intră în cavitatea bucală. Sunt situați central și sunt 8 la număr – 4 sus și 4 jos. Incisivii situați în centru poartă denumirea de incisivi centrali și sunt numerotați cu cifra 1, urmați de incisivii laterali numerotați cu cifra 2. 

– Caninii sunt necesari pentru a sfâșia alimentele solide. Se caracterizează printr-o structură în formă de con, au o rădăcină lungă, o coroană densă, datorită căreia sunt stabili. Sunt numerotați cu 3.

– Premolarii. Toate alimentele pot fi mestecate cu acești dinți. Sunt numerotați cu cifrele 4 și 5. Sunt în număr de 8, 4 jos și 4 sus. După structură, se aseamănă cu caninii, dar sunt prismatici, cu o suprafață mai mare.

– Molarii. Sunt dinți voluminoși, cu o suprafață ocluzală mare, al căror scop este măcinarea alimentelor. Molarii se numerotează cu cifrele 6, 7, 8. Sunt 12 molari în total, câte 6 pe fiecare maxilar. Dar al treilea molar – molarul de minte, al cărui număr este 8, poate lipsi.


Sisteme de numerotare a dinților

În prezent, există mai multe sisteme de numerotare a dinților. Toate sunt valabile și niciunul nu este singurul adevărat. Prin urmare, medicii din diferite clinici pot folosi diferite metode de numerotare a dinților.


Sistemul aritmetic (Haderup)

A fost dezvoltat de medicul dentist danez Viktor Haderup în 1891. 

Numerotarea dinților începe de la centru. Maxilarul este indicat prin semnele „+” sau „-”. „+” desemnează maxilarul superior, „-” – cel inferior. Determinarea părții drepte sau stângi este, de asemenea, ușoară. Pe partea pe care se găsește „+” sau „-”, pe acea parte se află dintele.

Numerotarea dinților de lapte se bazează pe același principiu, doar că există o diferență – desemnarea va începe cu 0. De exemplu, al doilea incisiv superior din stânga va fi desemnat +02, iar caninul inferior din dreapta – 03−.


Sistemul universal (american)

A fost dezvoltat în 1882 de către Julius Perreidt. Până în prezent, această metodă de numerotare rămâne cea mai simplă. Fiecare dinte are un număr specific. Asociația Americană de Stomatologie (ADA) a aprobat acest sistem în 1975. De atunci, a fost principalul sistem folosit în clinicile stomatologice din SUA.

Numerotarea în sistemul ADA începe cu molarul de minte din dreapta sus. Următorii dinți sunt numerotați în sensul acelor de ceasornic. Molarul de minte din dreapta jos are numărul 32. Pentru dinții de lapte, există două notări – în litere latine de la A la T sau numere de la 1 la 20 cu litera d.

În ciuda simplității aparente a sistemului ADA, acesta are un dezavantaj. Numerele nu se corelează cu nicio caracteristică anatomică, așa că trebuie memorate.


Sistemul Zsigmondy-Palmer (unghiular)

A fost dezvoltat independent de doi stomatologi. În 1861, a fost introdus pentru prima dată de medicul maghiar Adolf Zsigmondy. În 1970, independent de Zsigmondy, un sistem similar a fost introdus de medicul dentist din Ohio, Gordon Palmer. Prin urmare, în Statele Unite, este mai bine cunoscut sub numele de „sistemul Palmer”. În practica internațională, această metodă de numerotare a dinților este cunoscută sub numele de sistemul Zsigmondy Palmer.

Dinții aflați în fiecare cadran al maxilarului sunt numerotați de la 1 la 8. Incisivul central – numărul 1, al treilea molar – 8. Numerotarea dinților în fiecare cadran este aceeași, iar locația lor este indicată prin semne grafice sub formă unui unghi. În unghi, o linie verticală indică o axă condiționată care trece prin partea de mijloc a feței. Orizontal desparte maxilarul. Fiecare cadran al maxilarului are semnul său.

Pentru a desemna dinții permanenți, Zsigmondy a introdus numere de la 1 la 8, scrise cu cifre arabe. Deoarece copiii au 20 de dinți de lapte, câte 5 în fiecare cadran, aceștia sunt numerotați cu cifre romane de la I la V. În sistemul Palmer, nu numere au fost folosite pentru a desemna dinții de lapte, ci litere latine de la A la E. Prin urmare, ambele variante pot fi întâlnite.


Sistemul Federației Mondiale de Stomatologie (FDI World Dental Federation)

Sistemul FDI a fost propus în 1970 de Federația Mondială a Dentiștilor. Numerele dinților au fost păstrate ca în clasificarea Zsigmondy-Palmer, dar în locul elementelor grafice a fost introdusă o a doua cifră, care indică cadranul. Ulterior, sistemului FDI din două cifre i s-a atribuit standardul ISO 3950. Acum este internațional și este folosit de majoritatea stomatologilor din lume. Statele Unite pot fi considerate o excepție de la această regulă, unde propriul sistem ADA este în curs de dezvoltare.

Sistemul FDI este foarte simplu. Dinții dintr-un cadran sunt numerotați de la 1 la 8. Fiecare cadran este, de asemenea, numerotat. Cadranul din dreapta sus este numerotat cu 1, celelalte sunt numerotate în sensul acelor de ceasornic de la acesta. Denumirea dinților de lapte se distinge prin numerotarea cadranelor. Cadranul din dreapta sus este numerotat cu 5, restul se numără în sensul acelor de ceasornic.

Acest sistem are multe avantaje:

Foarte simplu. Nu trebuie memorat numărul pentru a identifica dintele.

Ușor de pronunțat. Chiar și cu comunicarea orală, medicul nu va trebui să rostească fraza lungă „al doilea molar inferior stânga permanent”. Este suficient să spunem „trei șapte” și orice medic va înțelege despre ce dinte vorbim. FDI recomandă ca cifrele numărului să fie rostite separat una de cealaltă. Adică „trei șapte”, nu „treizeci și șapte”. Dar, în practică, medicii ignoră de multe ori adesea această recomandare.

Toate sistemele de numerotare existente au avantajele și dezavantajele lor. Nu există nicio metodă care să fie singura corectă și obligatorie de utilizat.