Diastema este spațiul interdentar ce apare între incisivii centrali superiori. Mult mai rar diastema se întâlnește la incisivii centrali inferiori. Acesta este un defect dentoalveolar comun, adesea combinat cu alte patologii ortodontice: malocluzie, anomalii în forma și dimensiunea dinților. Corectarea diastemei este posibilă prin tratamente ortodontice, protetice și chirurgicale.

Diastema la copii poate fi normală în perioada de erupție a dinților permanenți. La început, incisivii sunt la distanță, dar după erupția dinților rămași își iau poziția fiziologică. Adesea la copiii există goluri între incisivii de lapte. Acest lucru nu înseamnă că aceeași problemă va apărea și la dinții permanenți.

Diastema poate fi simetrică sau asimetrică. În primul caz, ambii incisivi sunt deplasați de la linia mediană la o distanță egală, iar în al doilea, unul dintre ei poate fi într-o poziție fiziologică sau se poate mișca mai puțin decât al doilea. Diastema se poate complica cu rotirea incisivilor în jurul axei sale sau prin înclinarea acestora. Pentru a elimina acest defect, este necesar să se evalueze gradul și natura deplasării, și pe baza datelor obținute să se selecteze metoda optimă de corectare.


Cauze

Cea mai frecventă cauză a formării diastemei este factorul ereditar. În 50% din cazuri, rudele apropiate ale pacientului prezintă acest defect. 

Alte cauze ale diastemei la adulți sunt:

– lipsa tratamentului ortodontic în copilărie;
– anomalii ale frenului: poziția incisivilor centrali este influențată semnificativ de lungimea, forma și locul de atașare a frenului buzei superioare. Un fren excesiv de lat, cu atașare joasă, creează un obstacol pentru instalarea dinților într-o poziție fiziologică;
– pierderea timpurie a incisivilor laterali permanenți;
– pierderea dinților laterali;
– schimbarea târzie a mușcăturii temporare în permanentă;
– neoplasme benigne și maligne ale oaselor maxilarului;
– malformații severe ale regiunii maxilo-faciale.

De asemenea, obiceiurile vicioase, precum mușcatul creioanelor sau al unghiilor, predispun la formarea unei diasteme. Acest lucru duce la rotația laterală a incisivilor centrali.

Diastema apare și la pacienții cu incisivi mici și maxilare mari. Acest fenomen se datorează de asemenea unor factori ereditari.


Cum scăpăm de o diastemă?

Stomatologia modernă oferă o gamă largă de metode de tratament pentru a scăpa de diastemă. Alegerea tacticii de tratament depinde de mărimea diastemei, de caracteristicile individuale ale pacientului, de dorințele și capacitățile financiare ale acestuia.

Cel mai rapid mod de a rezolva problema este tratamentul cu fațete dentare. Fațetele sunt niște fâșii ceramice subțiri care se atașează pe suprafața exterioară a incisivilor, corectându-le astfel forma. Trebuie avut în vedere faptul că fațetele au o grosime mică, deci nu este posibilă corectarea imperfecțiunilor grave cu ajutorul lor. O alternativă la fațete este instalarea de coroane dentare. Aceste lucrări protetice vă permit să corectați abaterile mai grave de la poziția normală a dinților. Coroanele dentare sunt soluția optimă dacă incisivii centrali prezintă defecte de smalț sau leziuni carioase.

Dacă cauza diastemei este un fren prea masiv al buzei superioare, se recurge la corectarea chirurgicală a formei și dimensiunii sale, prin frenectomie. Acest tratament înlătură obstacolul care împiedică dinții să ia o poziție fiziologică.

Tratamentul ortodontic cu aparat dentar este o altă metodă de tratament a diastemei. Tehnica permite nu numai eliminarea decalajului dintre incisivi, ci și corectarea altor anomalii în poziția dinților, pentru a corecta mușcătura. Singurul dezavantaj al aparatului dentar este termenul lung al tratamentului.