Din păcate, multe persoane amână tratamentul dentar pentru o lungă perioadă de timp și, în plus, nu se grăbesc să-și restaureze dinții în cazul pierderii acestora. Acest lucru se datorează lipsei de conștientizare a consecințelor, a fricii de medici, a fricii de costuri ridicate. Cu toate acestea, evitarea încăpățânată a tratamentului dentar implică probleme grave – dacă refacerea dintelui nu se începe în primele luni după extracție, are loc subțierea și atrofierea țesutului osos. Și aceasta nu este doar o problemă de ordin estetic, ci și una de funcționalitate.
De ce se micșorează osul maxilarului?
Atunci când sunt prezenți toți dinții pe arcadă, sarcina masticatorie este distribuită uniform pe întreaga creastă alveolară, adică presiunea este împărțită echilibrat la gingii, aparatul ligamentar și la osul care susține rădăcinile dentare. Acesta presiune stimulează în mod natural nutriția celulelor osoase și procesele metabolice ce au loc în ele. Și în acest fel osul își păstrează volumul.
Atunci când un dinte este îndepărtat, țesutul osos încetează să mai fie stimulat. În timpul masticației, toată presiunea este redistribuită între dinții rămași. Prin urmare, nutriția celulelor osoase este perturbată, și treptat apare o atrofie a țesutului osos al maxilarului.
Alte probleme dentare, cum ar fi chisurile apicale, abcesul dentar, afectează, de asemenea, integritatea osului. În aceste cazuri, celulele osoase sunt distruse și înlocuite cu alte tipuri de țesuturi.
Există și alte cauze care duc la subțierea oaselor:
- caracteristicile individuale ale structurii aparatului maxilo-facial,
- predispoziție genetică,
- lezarea maxilarului,
- modificări legate de înaintarea în vârstă,
- utilizarea protezelor mobile, care antrenează pierderea osoasă,
- boala parodontală.
Se resoarbe tot osul?
Osul maxilar este format din două componente. La interior, se găseste componenta spongioasă, care reprezintă cea mai mare parte a osului, și ce conține un os cu o densitate mai redusă. La exterior se găsește un strat subțire de os cortical, cu o duritate mult mai mare. Corticala osoasă este acoperită de o teacă, numită periost, ce contribuie la nutriția osului. În cazul atrofiei sau resorbției osoase, componenta spongioasă este cel mai intens afectată.
În timp, osul se reduce atât ca înalțime, cât și ca grosime. În cazurile extreme, osul spongios este distrus aproape în totalitate, rămânând doar o creastă osoasă foarte subțire alcatuită în mare parte din os cortical.
Care sunt consecințele atrofiei osoase?
Pierderea unui dinte nu este o problemă doar de ordin estetic. De asemenea, apar o mulțime de tulburări funcționale.
Dinții rămași vor prelua și sarcina masticatorie a dintelui pierdut, ceea ce înseamnă ca vor fi suprasolicitați. Această suprasolicitare determină treptat demineralizarea osului care susține dinții, în timp ce dinții în sine sunt predispuși la abraziune, fisuri și fracturi.
În general, mușcătura, expresiile faciale sunt perturbate, apar ridurile. Buzele se scufundă, există probleme cu pronunțarea diferitelor sunete, etajul inferior al feței se micșoreză.
Opțiuni de tratament în cazul atrofiei osoase
Soluția principală la problema atrofiei osoase este, desigur, prevenirea acesteia, adică prevenția. Aceasta înseamnă că, după extracția dinților, trebuie să luați în calcul protejarea țesutului osos de resorbție prin înlocuirea rapidă a dinților pierduți.
Soluția ideală este tratamentul cu implanturi dentare. Însă, pentru a putea fi inserate fără probleme, este nevoie de un volum suficient de țesut osos. Astfel, dacă atrofia osului s-a produs deja, restaurarea osoasă poate fi efectuată prin următoarele metode:
– ridicarea sinusurilor (intervenția de sinus lift): se efectuează pentru a mari înălțimea osului din zona laterală a arcadei superioare; permite ridicarea podelei sinusului maxilar pentru a elibera spațiul necesar pentru a adăuga grefa osoasă;
– adiția osoasă cu granule osoase de origine animală sau sintetice: în acest caz, se încearcă creșterea în dimensiuni a grosimii sau înălțimii crestei osoase prin adăugarea de granule osoase ce sunt menținute în poziție cu ajutorul unor membrane de colagen sau de titan;
– recoltare de bloc osos: pentru această procedură se folosește propriul material osos al pacientului, de obicei extras din maxilarul inferior (din zona molarilor de minte). Gingia este tăiată, un bloc osos de dimensiunea necesară este tăiat și este transplantat într-un loc nou și fixat cu șuruburi. Granulele osoase sunt plasate în jur pentru a închide orice spațiu gol, și o membrană este poziționată peste întreaga grefă.
Costul diferă în funcție de marimea grefei și de complexitatea procedurii.
