Mobilitatea dentară

Mobilitatea dentară reprezintă mișcarea pe care o au sau o capătă dinții în interiorul alveolei dentare. Există două tipuri de mobilitate dentară – fiziologică (naturală) și patologică.

Mobilitatea fiziologică se referă la mișcările fiziologice reduse pe care toți dinții le prezintă, chiar și cei perfect sănătoși, atunci când asupra lor acționează o forță. Gradul mobilității fiziologice poate varia de la o persoană la alta, de la un dinte la altul, și chiar în funcție de momentul din zi în care se măsoară. De exemplu, mobilitatea dentară fiziologică este mai mare dimineața deoarece datorită lipsei contactelor ocluzale în cursul somnului dinții “erup” ușor din alveole. Ea se diminuează progresiv, pe parcursul zilei, datorită masticației. De asemenea, dinții cu o singură rădăcină au un grad de mobilitate mai ridicat decât cei cu rădăcini multiple.

Mobilitatea dentară patologică se referă la mobilitatea care depășește limitele considerate fiziologice, și apare în urma unor traumatisme dentare puternice și/sau repetate, și în cursul evoluției bolii parodontale. Practic toți factorii implicați în apariția și dezvoltarea bolii parodontale sunt factori de risc și în cazul mobilității dentare (vezi cauzele bolii parodontale).

Mobilitatea dentară patologică poate să apară în urma tratamentelor ortodontice, sau în urma unor intervenții chirurgicale dar, în acest caz, dispare în scurt timp pe masură ce zona operatorie se reface.
De asemenea, dinții pot căpăta mobilitate în cursul sarcinii datorită modificărilor hormonale ce o însoțesc. Același lucru se poate întâmpla pe parcursul ciclului menstrual sau în urma folosirii contraceptivelor.
Mobilitatea dinților poate fi întâlnită și la pacienții cu osteoporoză, osteomielită sau cu diverse procese tumorale la nivelul cavității orale.

Frecvent, mobilitatea dentară apare din cauza traumei ocluzale. Trauma ocluzală este cauzată de contacte imperfecte ale dinților, care exercită forțe masticatorii foarte puternice asupra dinților afectați. În timp, aceste forțe duc la demineralizarea osului și la afectarea ligamentelor parodontale care susțin dintele în alveolă.
Trauma ocluzală poate fi rezultatul unor poziții incorecte ale dinților, a bruxismului, a unor lucrări dentare incorecte, a unor obturații dentare în exces, etc.

Cea mai frecventă cauză a mobilității dentare o reprezintă boala parodontală. Aceasta debutează ca o infecție bacteriană care, în lipsa unui tratament adecvat, poate distruge toate componentele sistemului de menținere a dintelui în alveolă. În cazurile grave se poate ajunge chiar la pierderea dinților.

Tratamentul mobilității dentare

Tratamentul mobilității dentare constă în identificarea și eliminarea cauzelor și refacerea țesuturilor de susținere a dintelui.

Boala parodontală este cauza cel mai des implicată în apariția mobilității dentare. Mobilitatea dinților se dezvoltă treptat, pe măsură ce boala afectează țesuturile de susținere a dinților. De aceea, este foarte important ca boala parodontală să fie descoperită și tratată cât mai timpuriu.

Tratamentul bolii parodontale presupune în primul rând eliminarea plăcii bacteriene și a tartrului dentar, precum și țesuturilor parodontale infectate, prin efectuarea unor manopere riguroase de igienizare și sterilizare. În clinica Omnia Dental, acestei etape terapeutice i se acordă o importanță deosebită întrucât reprezintă baza întregului tratament (vezi tratamentul bolii parodontale).

În cazurile avansate, în care distrucția osoasă este semnificativă, poate fi necesară aplicarea unei grefe de os și/sau de țesut gingival. Pentru a oferi o șansă în plus de reușită a acestor grefe, folosim proceduri precum A-PRF și plasmodent.
Pe măsură ce țesutului parodontal se însănătoșește, se va reduce și mobilitatea dinților afectați.

Atunci când mobilitatea dentară apare în urma traumei ocluzale, tratamentul constă în identificarea și îndepărtarea contactelor dentare imperfecte.

Clinica Omnia Dental pune la dispoziția pacienților săi singura metodă cu adevărat obiectivă de identificare și măsurare a contactelor dento-dentare – analiza computerizată a ocluziei dentare T-SCAN III. Sistemul T-SCAN folosește un senzor electronic, care înregistrează cu precizie micronică contactele ocluzale și transmite informațiile colectate la un calculator care le traduce sub formă de imagini. Analizând aceste imagini, medicul stomatolog poate identifica cu precizie maximă localizarea contactelor imperfecte. Odată identificate, aceste contacte vor fi îndepărtate prin șlefuire selectivă. Procedeul este nedureros și nu sensibilizează dinții.